Scurt istoric al Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare

Concediile de odihnă se luau, de regulă, pe escadrilă, atât personalul navigant cât şi cel tehnic. Doar din personalul tehnic mai rămâneau câţiva pentru a menţine avioanele disponibile de zbor.
Odată cu începerea noului an de instrucţie – 1954, în paralel cu activitatea de zbor, au început cursurile de trecere pe avionul de luptă MIG-15, atât cu personalul navigant cât şi cu personalul tehnic. Cursurile erau organizate de către unitate, durau 3 luni şi se terminau cu un examen, pentru toate categoriile de personal.

Anul 1954, a debutat cu o mare „surpriză“, în sensul că la sfârşitul lui ianuarie, un viscol deosebit, însoţit de căderi mari de zăpadă, a determinat paralizarea activităţii de zbor şi a impus trecerea cu tot personalul şi cu toate mijloacele mecanice, la deszăpezirea pistei , a locurilor de parcare a avioanelor, a căilor de acces şi apoi a cazărmii, deoarece circulaţia auto era complet redusă. Aprovizionarea cu alimente şi în special cu pâine, care se ridica de la brutăria din comuna Ianca, era realizată de către efective de militari în termen, desfăşuraţi în şir, cu raniţele în spate. Apoi, după vreo două- trei zile de la încetarea viscolului, aprovizionarea cu alimente s-a făcut cu ajutorul unui caterpilar.

Activitatea de zbor era limitată şi se executa, în principiu de piloţii mai antrenaţi, ce executau misiuni de luptă, deoarece, după înlăturarea zăpezii de pe pista , pe marginile acesteia s-au format maluri de zăpadă de o înălţime foarte mare, astfel că avionul aflat în rulaj pentru decolare şi după aterizare nu se vedea.

Către luna martie, activitatea de zbor a fost reluată de către întregul personal navigant, tot pe avioanele IAK-17 şi Iak-23, începându-se cu exerciţii de în tehnica de pilotaj, după care cu cele de întrebuinţare în luptă.

În luna mai au sosit din Cehoslovacia avioanele MIG-15 (S-102), începând cu numărul 731 şi până la 770. În această perioadă, locotenentul major Vass Zoltan şi locotenentul Vlădău Nicolae, au fost detaşaţi la Mihail Kogălniceanu şi executau misiuni de cooperare şi antrenament a efectivelor de militari din apărarea antiaeriană. Acest lucru a făcut ca cei doi să fie ultimii din regiment care au trecut pe avionul MIG-15.

Pentru trecere au fost destinaţi mai mulţi instructori de zbor români dintre care îi amintesc doar pe locotenentul major Crişan Teofil şi pe căpitanul Popescu Teodor (dar au fost şi alţii). În principiu, trecerea s-a făcut rapid şi în bune condiţiuni, fiind necesare 8-10 ture de pistă în dublă comandă, apoi, după câteva ture de pistă în simplă comandă, s-a trecut la zborul în zonă şi la zborul în formaţie de celula, patrulă şi escadrilă la diferite înălţimi. S-a continuat cu exerciţii de întrebuinţare în luptă şi misiuni de cooperare cu artileria antiaeriană (atât la Capul Midia cât şi în alte zone).

În acel an, regimentul a primit două misiuni importante. Prima a fost participarea la parada militară cu ocazia zilei de 23 august. Pentru aceasta regimentul a fost dislocat pe aerodromul Siliştea-Gumeşti. Prin amploarea ei această misiune a fost una unicat, la acea dată. Astfel, formaţia număra 90 de avioane MIG-15, care decolau de pe aerodromurile Craiova, Caracal (Devesel) şi Siliştea-Gumeşti, trebuiau să realizeze adunarea tuturor avioanelor până deasupra localităţii Greaca, la sud de Bucureşti, trecâd la înălţime foarte mică deasupra capitalei, respectiv peste Piaţa Aviatorilor unde era tribuna oficială. De menţionat că zborul a decurs foarte bine, fără nici un incident, fiecare avion aterizând pe aerodromul de unde decolase, în bune condiţii.