Scurt istoric al Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare

În acea perioadă au avut loc mai multe catastrofe şi la alte regimente.

La următorul start, am avut un accident de zbor provocat de locotenentul Condrea Dumitru, care venind la aterizare a dat un bont, nu l-a lucrat cum trebuie şi a rupt avionul, dar el a scăpat teafăr. Trebuie să menţionez că pista de la Siliştea-Gumeşti era mai scurtă (2.000/60 m) comparativ cu cea de la Ianca, care avea 2.500/80 m. Mai mult la ambele capete avea zona de siguranţă foarte scurtă din cauza a două râpe mari.

Al treilea eveniment de zbor a avut loc pe 30.09.1954. La acest start, au fost planificaţi să execute un raid în formaţie la înălţimea de 10.000 m căpitanul Ghiur Apostică avându-l coechipier pe locotenentul Bănică Ioan. Acesta nu şi-a pus masca de oxigen astfel că, la înălţimea de 10.000 m, i s-a făcut rău din cauza hipoxiei, s-a angajat şi s-a izbit de sol undeva lângă podul de cale ferată din apropiere de Roşiorii de Vede, mai exact aproape de gară.

Pentru regiment, situaţia a devenit foarte critică deoarece urma să primească Drapelul de Luptă, aşa că a doua zi, corpul neînsufleţit al locotenentului Bănică Ioan, a fost transportat cu acelaşi LI-2 al cărui comandant de echipaj era tot Bobaru („Dricarul“). După circa două ore, regimentul a fost adunat la pistă, deoarece un alt LI-2 a adus pe generalul Medvedovici Laurenţiu, care a înmânat Drapelul de Luptă comandantului de regiment, maior Păduraru Gheorghe.

O ilustrare a dictonului „morţii cu morţii – vii cu vii“, a trăit-o întreg personalul Regimentului 172, în sensul că în timp ce se făcea de gardă la sicriul cu corpul neînsufleţit al locotenentului Bănică Ioan, în celălalt capăt al clădirii se desfăşura un bal. Balul, programat mai demult, era al regimentului de pe Siliştea(R.135), al cărui comandant era căpitanul Sabău Liviu – şi, ca să fac o supoziţie, se poate considera că situaţia a constituit inspiraţia pentru versurile din cântecul „Aviaţia“ („la mormânt nu-mi trebuie lacrimi …“)
După acest eveniment, pe 18 octombrie 1954, regimentul s-a reîntors pe aerodromul de bază, Ianca, tot în două eşaloane, unul de zbor şi altul pe calea ferată.

Activitatea de zbor s-a desfăşurat în continuare fără evenimente importante, executându-se serviciul de luptă ziua, misiuni de cooperare, un accent deosebit punându-se pe exerciţiile de întrebuinţare în luptă, trageri în ţintă terestră şi la mansă.

Pentru tragerile la mansă, un avion MIG-15 avea, în locul unui tun, un dispozitiv pentru cuplare şi decuplare a cablului de tractare a manşei. În general zborurile de tractare a manşei le executa locotenentul Croitoru Dumitru, în zona Galaţi-Independenţa, deasupra văii Siretului.

În acea perioadă, majoritatea piloţilor executau între 50 şi 100 de ore de zbor pe an.