Scurt istoric al Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare

Toată activitatea a fost influenţată pozitiv de către noul comandant, care avea studii militare superioare şi a venit cu o concepţie nouă. Era un foarte bun organizator, pilot sportiv şi cu un comportament de excepţie faţă de subordonaţi, fiind un exemplu pentru întregul efectiv.

Anul 1957 a fost destul de dificil deoarece încă de la reluarea activităţii , într-una din zilele de zbor s-a produs o catastrofă aeriană în care şi-au pierdut viaţa locotenentul major Cociş Ludovic (promoţie 1952) şi locotenentul Babani Dumitru (promoţie 1954). Pe 25 ianuarie 1954, aceştia au decolat în formaţie cu Mig-15, având misiunea de a executa un raid Kogălniceanu-Tulcea-Brăila-Hârşova-Kogălniceanu. În unele zone, mai ales în văi şi în zona fluviului Dunăre, erau porţiuni de ceaţă. Lt. maj. Cociş, care era capul de formaţie, a schimbat înălţime de zbor coborând la travers Hârşova, pentru a ieşi sub plafon. Din cauza ceţii groase au luat contact cu solul aşa cum zburau în formaţie. Efectul a fost cât se poate de neplăcut, în special pentru personalul navigant, până la terminarea cercetărilor şi aducerea la cunoştinţă a concluziilor comisiei de anchetă. După aceea, ca şi în alte situaţii, treptat s-a reluat activitatea de zbor, asemănătoare cu a anului 1956, cu particularitatea că s-a reînceput zborul de noapte. Nu se mai zburase noaptea din 1954, când s-a trecut pe avionul MIG-15. Din 1954 până în 1957 se executa serviciu de luptă la aerodrom ziua, iar noaptea se făcea doar conducător de zbor la aerodrom.

Zborul de noapte a început cu piloţii cu funcţii de răspundere, coborând ulterior până la comandanţii de patrulă, formându-se în acelaşi timp şi instructorii de zbor necesari.
Tot în acest an a început zborul şi patrula de Il-28 aparţinând României. Pe aerodrom era o patrulă de Il-28 sovietică (două simple şi o dublă), care executa misiuni pentru artileriştii sovietici de la Capul Midia.

Spre deosebire de alţi ani, în vara lui 1957, regimentul a fost solicitat să execute misiuni de patrulare cu avionul Iak-11 în toată zona Dobrogea, pentru a observa din zbor apariţia focarelor de incendiu la culturile de păioase. Pilotul, pe baza unor hărţi codificate, transmitea alerta prin radio la P.C. care, prin telefon, transmitea mai departe, pentru a se trimite în zonă maşinile de pompieri precum şi tractoare cu pluguri care prin arătură izolau focarul de incendiu.

De asemenea au luat amploare antrenamentele în zbor şi aplicaţiile care, urmau sa se desfăşoare pe parcursul a 3 pina la 10 zile. Aceste aplicaţii aveau la bază planurile de cooperare cu URSS şi R.P.Bulgară. Sovieticii acţionau, în primă fază, în special pe direcţia Sud-Sud-Vest, deasupra mării, la toate înălţimile şi la distanţe de până la 180-200 km, cu avioanele de bombardament TU-16, precum şi cu cele de vânătoare SUHOI, MIG-uri, Iak-25 şi altele. Bulgarii acţionau şi ei, dar mai puţin pe mare, mai mult în sudul Dobrogei şi în special la joasă înălţime. Interceptările erau asigurate de radiolocaţie cu o staţie P-20 (RL-20), care se găsea în componenţa nodului de radiolocaţie dislocat în zona Palas Constanţa. Aici am avut navigatori deosebiţi, cum ar fi: maior Cocea Victor, locotenent Costea Petre şi alţii.

În această perioadă am făcut mai multe vizite în Bulgaria, cu un avion de transport LI-2, pe aerodromurile Tolbuhin, Varna, Burgaz şi Iambol. De asemeni, bulgarii şi sovieticii veneau la noi atât cu avioane de transport cât şi cu avioanele de luptă.