Scurt istoric al Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare

Cu toate că acomodarea a fost destul de dificilă, anul 1960 s-a încheiat în bune condiţiuni şi cu rezultate foarte bune.

Anul 1961 a adus şi el multe transformări – de la avioane la misiuni noi. În acel moment în regiment erau următoarele aeronave:

  • 11 avioane MIG-17;
  • 27 avioane MIG-15;
  • 6 avioane UTI-MIG-15;
  • 1 avion IAK-11;
  • 2 avioane AERO-45;
  • 3 avioane IAK-18.

Pe lângă aeronave, regimentul este înzestrat cu o staţie de radiolocaţie R.S.P.-7 de fabricaţie sovietică, destinată dirijării zborului în jurul aerodromului şi pentru dirijarea la venirea la aterizare. Pentru aceasta au fost şcolarizaţi ofiţeri şi tehnicieni (navigatori, subofiţeri şi maiştri militari tehnici). De asemenea, în statul de organizare mai apar două puncte de dirijare (P.D.), unul la Mangalia (în pădurea Comorova) avându-l ca şef PD pe căpitanul Filipaş Moise, care funcţiona în acelaşi timp cu un nod radiotehnic şi cu o baterie de artilerie AA de 100 mm, având în dotare o instalaţie radio cu echipaj şi încă doi navigatori. Cel de-al doilea PD a fost intalat în cazarma unui nod de radiolocaţie de la Sf. Gheorghe-Deltă, şef fiind numit căpitanul Poianschi Ioan. A urmat desfiinţarea patrulei de hidroaviaţie de la Palazu-Mare, care era în ştatul de organizare al regimentului. Hidroavioanele au fost stocate şi ulterior distruse (Nota Tehoredactorului – şi acum, plângem după hidroavioane pentru Muzeul Aviaţiei!!!). arhiva de la Hidro a fost predată, parte din personal mutat în alte unităţi (unii trecuţi în rezervă), iar cazarma a trecut la Ministerul Forţelor Armate, care a repartizat clădirile (hangarele) astfel: un hangar cu anexe Marinei Militare, alt hangar Trupelor de uscat şi restul la Ministerul Sănătăţii.

Comanda regimentului este schimbată fiind numit comandant maiorul Cârjan Ioan, un om cu o personalitate deosebită, un pilot pregătit în toate condiţiile meteo şi un foarte bun instructor de zbor.
Înzestrarea regimentului cu avioanele AERO-45 şi IAK-18 a adus şi o nouă misiune, aceea de supraveghere aeriană a litoralului, şi anume de a executa zbor de cercetare ziua (minim o ieşire dimineaţa şi una spre seară), cu scopul de a supraveghea litoralul românesc de la Sulina la Mangalia pentru a identifica eventuali fugari, cu bărci cu motor sau fără, care ar fi încercat să părăsească ţara, sau să fie transferaţi pe unele nave maritime.

Dotarea cu avionul MIG-17 PF, a însemnat punerea unui accent mult mai mare pe zborul în condiţii meteo grele ziua şi noaptea, dar mai ales pe zborurile de interceptare, acest avion fiind superior MIG-ului 15 datorită faptului că avea radiolocator de bord (care descoperea ţintele, funcţie de mărime, până la 10-12 km, ulterior abia mai descoperea ţintele la 5 km). Escadrila de MIG-17 era comandată de căpitanul Abrudan Ioan şi era transferată de la Borcea cu tot personalul, navigant şi tehnic.