Scurt istoric al Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare

În paralel cu activitatea de zbor, s-a trecut la îmbunătăţirea circulaţiei în cazarmă, prin asfaltarea căilor de acces. De asemenea prin introducerea unei centrale termice, s-a asigurat sistemul de încălzire şi alimentare cu apă caldă a tuturor încăperilor.

Clădirea celulei de la sud a fost mărită, astfel că pe lângă serviciul de luptă erau destinate şi încăperi pentru echipamentul de zbor (costume de zbor, căşti, ş.a.), sală de mese, precum şi locul de staţionare al personalului navigant ce participa la zbor.

La comanda regimentului a fost numit maiorul Ferezan Mihai, unul dintre piloţii cu vechime şi cu un nivel de clasificare superior. Dintre cadrele regimentului la acea dată, aş aminti pe: Colonel Hada Aurel; Locotenent-coloneii: Rădulescu, Bivolaru Ioan, Stan, Abrudan, Chelaru, Cociş, Cristian; Maiorii: Urs Ioan, Pop Aurel, Bulancea; Costache Dumitru, Lapoviţă, Săvoiu Gheorghe, Mateiciuc, Scripcaru, şi mulţi alti colegi (cărora le cer scuze dacă nu-i amintesc!).

Activităţile au continuat normal, conform programelor dinainte stabilite, prin participarea la misiuni de cooperare, aplicaţii, zboruri pe mare în toate condiţiile meteorologice, cu organizarea şi executarea tragerilor cu armamentul de bord, tunuri, PRND, rachete aer-sol şi aer-aer, ca şi organizarea şi pregătirea grupelor de tragere de la Astrahan unde, repet, piloţii români au obţinut rezultate foarte bune.

Dar, cum se întâmplă în aviaţie, la un moment dat mai vin şi evenimente deosebite. Astfel, pe 4 februarie 1966,are loc un alt eveniment deosebit. O catastrofă aeriană, a avut loc după executarea unei misiuni de zbor în stratosferă, de către căpitanul Ciuraru Costache care s-a prăbuşit pe latura mare a turului de pistă cu un avion MIG-21. Concluzia comisiei de anchetă a fost: greşeală în tehnica de pilotaj.

Pentru anul 1966, trebuie să menţionez perticiparea regimentului la o mare aplicaţie comună, organizată în cooperare cu cu R.P.Bulgaria.

În anii următori, Regimentul a participat la Mitingurile Aviaţiei de la Bucureşti şi, merită subliniat, obţinerea calificativului „Foarte Bine“ la tragerile cu rachete în poligonul de la Astrahan din anii 1968, 1969, 1970. Să nu uităm participările la Ziua Marinei, unde aviaţia a dat întotdeauna un plus de „culoare“ acestei manifestări.

În vara anului 1968, este numit comandant al regimentului colonelul Tătăranu Ioan, un ofiţer cu o pregătire de excepţie, un foarte bun zburător, un bun organizator al tuturor activităţilor, hotărât în analiza şi darea ordinelor, precum şi în menţinerea disciplinei subordonaţilor, un comandant care nu avea teamă de organul politic din subordine – iar activiştii de partid nu scăpau nici un prilej de a-l raporta la eşaloanele superioare, dar fără nici un rezultat.(pentru ei, bineînţeles).

În vara anului 1968, este terminată construcţia Punctului de Comandă, lucrare făcută de unul dintre cei mai buni ingineri în domeniu, fostul pilot, inginerul colonel Suceveanu, specialist în realizarea tuturor punctelor de comandă din ţară. Atât pentru Aviaţie cât şi pentru Artileria A.A., Rachete şi Radiolocaţie. P.C.-ul de la Mihail Kogălniceanu era cel mai modern punct de comandă de suprafaţă din ţară. A fost construit pentru a avea capacitatea conducerii şi dirijării aviaţiei de vânătoare pe direcţia Sud-Sud-Est, cu posibilitatea preluării conducerii din aer a celorlalte avioane din zonă, sprijinindu-se pe cele două puncte de dirijare (P.D.) Sulina şi Mangalia (din pădurea Comorova). Regimentul dispunea şi de un punct de comandă mobil care era instalat în mai multe locuri, la aproximativ 30-40 km. de aerodrom ( Mamaia, lângă Tabăra de copii de la Năvodari, Baia, Târguşor şi altele).