Scurt istoric al Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare

Paralel a început dezvoltarea gospodăriei ajutătoare agrozootehnică, la început destul de timid deoarece erau foarte mulţi militari în termen la campaniile agricole de vară şi de toamnă, ceea ce însemna un efort deosebit în asigurarea celorlalte activităţi, în special a serviciului de gardă. Multe greutăţi au aparut şi din cauza comandantului Bazei Tehnice 132, colonelul Podaru Ion, care nu a înţeles în suficientă măsură, necesităţile personalului regimentului. Multe activităţi au fost blocate sau îngreunate, în special când era vorba de transport auto sau de asigurarea de materiale. mai ales că bani erau suficienţi. Era „economia“ prost înţeleasă,in loc sa-i folosim eficient , la sfârşitul anului erau returnaţi în bugetul ministerului.

Anul 1975 a fost un an deosebit de dificil deoarece, după toate activităţile desfăşurate în foarte bune condiţii, în cadrul unui zbor de instrucţie cu aterizare pe aerodromul Giarmata (Timişoara), a avut loc o catastrofă aeriană deosebită produsă de doi piloţi foarte bine pregătiţi, instructori de zbor în toate condiţiile meteorologice, cu multă experienţă şi ore de zbor. Catastrofa s-a produs la întoarcerea de la Giarmata, undeva după virajul patru, la 4 km de aerodrom, pe direcţia de aterizare. S-a intimplat pe 12 iunie 1975, piloţi fiind locotenent-colonelul Pop Aurel şi locotenent-colonelul Bulancea Dumitru, cu un avion MIG-21 dublă comandă. Conducător de zbor la MK era locotenent-colonelul Cristian Dumitru. Cauzele sunt incerte: greşeală de pilotaj sau avionul a fost trăsnit, deoarece condiţiile meteo erau deosebite, cu ploaie, fulgere , totul a rămas o enigmă.

Această catastrofă a zdruncinat foarte mult întregul personal, atât cel navigant cât şi nenavigant. Ceremonialul de înhumare s-a organizat cu depunere la Capela Militară (pentru prima oară a doi ofiţeri aviatori), cât şi parcurgerea pe bulevarde care a adunat o lume impresionantă. Construcţia mormintelor funerare fost inspirata după cel al eroului aviator Bănciulescu , costurile au fost suportate de către colegi. Inhumarea a avut loc în Cimitirul Central din Constanţa.

După acest eveniment, activităţile au fost reluate şi totul a început să intre pe făgaş normal, fiind preocupaţi de alte şi alte obligatii militare, cele legate de zbor, de modernizarea bazei materiale, cele legate de vizitele delegaţiilor străine ş.a. O problemă a fost colaborarea cu aviaţia civilă, care , dotată cu avioane cu motoare reactive , zburau la înălţimi peste 10.000 m, cu viteze de până la 850-900 km/h. Zborul în comun punea probleme mai ales la decolare şi aterizare (în special). Avioanele civile aveau prioritate la aterizare ( trebuiau să respecte un orar), astfel că tot timpul era necesară o colaborare şi o coordonare între aviaţia militară şi cea civilă, fapt care, neînţeles de unii din factorii de decizie – din ambele părţi – a generat şi „neînţelegeri“!

Pe lângă activitatea de zbor continuă modernizarea infrastructurii aerodromului, îmbunătăţirea bazei de învăţământ cât şi înzestrarea cu mijloace de urmărire a zborului (mai ales în raion şi la venirea la aterizare). Este construit un nou hangar, la mijlocul bretelei de rulaj, cu laboratoare pe specialităţi, cu săli de documentare şi pregătire pentru personalul tehnico-ingineresc şi piloţi. Principalul rol era asigurarea lucrărilor de întreţinere a avioanelor, de la lucrările regulamentare, care se făceau funcţie de orele de zbor (50, 100, etc.), cât şi cele apărute după zborurile cu cazuri speciale. Un aport deosebit, în acest sens l-a avut colonelul inginerul de aviaţie Ene Vasile, un foarte bun conducător şi organizator.